Uneori, fără a mă sprijini pe Kafka, mă întreb cum vede lumina din baie un gândac enorm care îmi apare în cadă prin gaura de scurgere. Alteori descompun lumea în jocuri de cuvinte imbecile, până fac silabe din lucruri şi punctuaţie din mine. Mi se întâmplă să beau momente, oameni, sensuri şi fapte. Mai rup o zi din calendar, mai rup un calendar fictiv din zile, mai cad şi ameţesc printre alge uscate ca timpul şi ca o stradă bântuită (sau mântuită), albă. Înseriez nimicuri, falduri pe care mi le trag pe faţă, înnod vid peste vid, imagini, dureri străine, brize flasce, tăceri şi aburi zâmbitori. Şi te iubesc de parcă aş mai fi. Degeaba.

Anunțuri