Sunt două feluri de a fi. În primul te cam doare, însă te şi bucuri. Te naşti, mai vezi câte o damă şi te îndrăgosteşti (e o prostie relativ haioasă, din care se şi moare, dar se şi trăieşte). Ai nişte părinţi, eventual ceva copii. Ridici un templu, minţi, te scarpini, scrii, pocneşti un imbecil. Înveţi câteva glume (Homer şi Euler, eşecul, puţină geografie, retorică, zilele săptămânii). Apoi îţi aminteşti – ai avut o bunică, doi câini, o boală şi o meserie. La limită, reuşeşti unul-două examene, faci cumpărături, înoţi, vorbeşti, mai vezi un film, rumegi, fumezi, câştigi, întrebi şi te şi cheamă cumva (pe unii Ahile, pe alţii Corina, Theopomp, Ofelia sau Titi). Apoi dispari.

            Celălalt fel de a fi e Beethoven.

Anunțuri