Câte mijloace de a-mi salva incompetenţa. Furii, femei, cuvinte şi alarme se-nghesuie a mântuire. Ca şi cum aş muri mai puţin dacă aş avea câştig de cauză. Până la urmă, totul se termină cu privirea la un perete (îmi place să cred că la ăsta). De ce nu mai degrabă vidul explicit? Chiar nu pot să cred în şansa noastră de a scăpa de mine?

Anunțuri