În acea limbă, verbele se împart în funcţie de peisaj. Există grupa verbelor dinăuntru pe seară, de pildă, sau grupa verbelor exterioare la prânz. Apoi, grupa verbelor de munte în iulie când plouă, grupa verbelor de Mare (tot în iulie) când bate vântul şi ridică nisip. E foarte uşor. Apoi, substantivele nu se declină, ci se conjugă. Avem conjugarea întâi, care insinuează întârzierea. (Sub-clase de conjugări, după nuanţele tipurilor fundamentale: întârzierea fizică, ontologică, motivată, iremediabilă etc.). Substantivele de conjugarea a doua marchează inutilitatea şi posibilele urmări ale acţiunii ochilor: teama, dragostea, pofta, lumina sau tăcerea. Există substantive neregulate, henodictice (care spun doar singularul fenomenelor), pentamorfe, deosebite, filologice, halofite (pentru obiectele care nu pot fi spuse decât numind o altă plantă). Urmează adjectivele, care sunt metrice (adică măsurând conţinutul substantivelor), endogene (care sunt explicabile numai prin verbele pe care le determină cutare sau cutare substantiv), nocturne (presupunând anumite condiţii) şi echiverte (care se aplică în mod egal, prin rotaţie, contrariilor). Avem şi prepoziţii atopice, conjuncţii de separare şi onomatopee comparative. Detaliu semnificativ: ansamblul cuvintelor din acea limbă înseamnă “Te iubesc”. Or, dacă nici pe asta n-o pricepi, anulează-mă dracului.

Anunțuri