6 dovlecei, nişte pătrunjel verde, 4-5 morcovi, o bucată serioasă de afumătură. Sună cam de iarnă, dar asta ieşisem ieri (la început de iulie) să cumpăr. Şi tocmai se terminase perioada răcoroasă, ne ameninţa iarăşi canicula. Era (parcă) pe la ora 12. Ca de obicei, la intrare se înghesuiau maşini parcate: cu pepeni, ceapă, ţelină etc. Nu mai spun de pensionarii care umplu mereu golurile cu încetineală şi cărucioare. Dădeam să mă arunc în îmbulzeală când am simţit nevoia să fluier. Ştiu că nu e nimic mai ridicol, dar asta mi-a venit: am simţit nevoia să fluier mişcarea a 2-a din Simfonia a 6-a de Beethoven. M-am oprit o clipă între legume şi am fluierat (execrabil) un mic pasaj. În  faţă, era o dubă cu salate. Mă gândeam la Furtwängler în momentul în care o babă a ieşit de acolo şi mi-a spus: “Domnule, ţi-e cald, nu?”. Da, îmi era. Mi-a zis că pentru alţii e iarnă. Că dama de pică e împotmolită în zăpadă şi că o împresoară lupii. M-am uitat la pomi şi frunzele mi s-au părut iluzorii. Nu existase niciodată o piaţă acolo, era pădurea goală, nepătrunsă. Am văzut maţe înroşind un luminiş. Era târziu şi boturile scăpărau. Două sau trei îmi erau cunoscute. Mi-am repetat în minte: “6 dovlecei, nişte pătrunjel  verde…”. Habar n-am ce am cumpărat. Am fumat o ţigară în parcul pentru copii, alături. Lupii rânjeau pe după teii încinşi. Muream de cald, zăpada ne ascundea restul.

Anunțuri