–          Şobolani?

–          Şoricei.

–          Hm. Şobolani.

–          Şoricei!

–          Şobolani!

–          Şo-ri-cei!

–          Nu. Şobolani.

–          Ba nu.

–          Şoricei?

–          Da.

–          Nu!

–          Dar?

–          Şobolani.

–          Amice, poate că în altă parte sunt şobolani.

–          Precum aici.

–          Nu.

–          Ba da. Şobolani.

–          Şoricei.

–          Nici vorbă!

–          Şo-ri-cei! Clar?!

–          Şobolani şi gata.

–          Şoricei.

–          Dovada!

–          Ce dovadă?

–          Sunt şobolani.

–          Dacă ar fi de faţă, aş admite o părere contrarie. Dar aşa este evident.

–          Exact: sunt şobolani.

–          Sunt şoricei.

–          Evident că nu. Sunt şobolani.

–          Haide să-i construim, să te convingi.

–          Bine, să construim şobolanii.

–          Şoriceii.

–          Hai sictir!

–          Semidoctule!

–          Paţachină! Eu construiesc şobolani.

–          Eşti prost. Îţi vor ieşi numai şoricei.

–          Şobolani.

–          Auzi?

–          Da.

–          Îţi propun să facem un compromis.

–          Cu tine?! Ha!, niciodată! Spune.

–          Şobolănei.

–          Hm. Sau poate şoareci.

–          Nu, şobolănei.

–          Mai bine şoareci.

–          Şobolănei şi ne-am înţeles.

–          Şoareci sau nimic.

–          Şobolănei.

–          Bine, atunci revin: şobolani!

–          Şoricei!

–          Nici gând! Şobolani!

–          Şoricei!

Eppur si muove.

Anunțuri