(Era un domn care cumpărase un pachet de unt, un corn şi două lavete. Pe degetul inelar de la mâna dreaptă avea un pansament. Îi lipseau 65 de bani ca să achite cumpărăturile. I-am oferit eu 70. În faţa magazinului, m-a oprit şi mi-a spus că n-are cum să-mi mulţumească altfel decât spunându-mi versurile pe care le scrisese la 14 ani pentru cea care îi bandajase degetul. Apoi a dispărut în labirintul cartierului. Versurile sunau după cum urmează).

Păi să-ţi dea

cine-oi vrea

să-ţi dea zi

cât o fi

câtă noapte ţi-am dormit

linişte cât te-am minţit

şi să ţi se

umple vise

câte mi s-au împlinit

c-am greşit

că te-am voit

fi-ţi-ar somnul cum îmi e

şi să nu mai ştii de ce

mătrăgună

fir de lună

fericită să rămâi

cât ţi-am fost eu mai întâi

şi pe urmă

cât îţi sunt

să te bucuri de pământ

unde să te pupe draci

pe jumate cât rău faci

dar apoi să te ridici

că păcat ar fi să strici

frumuşică de blestem

să am unde să te chem

unde cade piatra lată

să te pierd încă o dată

foc de fată

adăpată

şi muiere

din tăcere

ca bătută

ce-i făcută

să mă-ngroape într-un fulger

ruptă dintr-un os de înger

măcina-o-ar molima

tot aşa

ori altcumva

Anunțuri