Unul dintre paradoxurile care pluteau în fundalul părţii finale a dialogului Phaidros, conform cititorilor săi cei mai credibili, se referea la posibilitatea operei postume. Un discurs privat de asistenţa vie a autorului său (a “tatălui”) putea foarte bine să fie un discurs luând în absolut locul vocii paterne, adică al semnatarului, adică unul postum. Recent, am constatat că un Platon serios ar trebui să examineze o încurcătură şi mai mare. Anume: aceea creată prin apariţia posibilităţii de a-ţi publica tu însuţi opera postumă. Fără stratageme stilistice, fără trucuri manieriste sau baroce (pe care unii le numesc “postmoderne”, deşi sunt preclasice), fără heteronimi sau alte jocuri.

Mâine pornesc într-o călătorie ce mă va separa pentru o vreme de calculatorul personal. Este posibil să mor înaintea revenirii acasă, dar nu exclud nici varianta în care mă voi întoarce sănătos. Oricum ar fi, pe toată perioada lipsei mele (sau, în fine, pe toată perioada previzibilă a lipsei mele), tehnologia îmi îngăduie să public texte la intervale regulate, fixate dinainte, fără să ating vreun buton, ca şi cum nu m-aş fi clintit de la masa de lucru. Etimologic privind chestiunea, descoperim aici o dificultate majoră, concretizată în amănuntul că discursul defunctului funcţionează. Am decis, prin urmare, să exploatez acest oximoron lejer cacofonic (“defunct funcţional”), scriindu-mi anticipat jurnalul. Dacă nu va fi chiar un jurnal, îmi cer scuze de pe acum. Dacă, în zilele ce vin, se va produce un eveniment senzaţional ori înspăimântător (cum ar fi redresarea economiei naţionale, interzicerea comentariilor imbecile în mediul online, vizita marţienilor, coborârea plictisită a lui Dumnezeu printre noi, un tsunami la Braşov ori Simfonia a IX-a dirijată live de către Wilhelm Furtwängler în Piaţa Constituţiei, din cor făcând parte John Lennon, Freddie Mercury, Bon Scott, Mădălina Manole şi Luciano Pavarotti), absenţa reflectării numitului eveniment în textele publicate nu va fi un semn de neparticipare la viaţa comunităţii, ci doar unul de neparticipare la clasa profeţilor.

Cum textul de faţă, publicat “azi”, 24 iulie 2013, a fost scris (acum) în ziua de sâmbătă, 20 iulie 2013, îmi permit să-mi urez drum bun şi vacanţă plăcută. Şi, dacă lucrurile vor evolua în această direcţie (rămâne de văzut, pentru că le-am scris abia mâine şi poimâine), îmi urez deopotrivă însănătoşire grabnică.

Anunțuri