Iniţial, chiar nu aveam legătură. Eu mergeam, fredonam, începeam să dansez; tu erai o moluscă urlătoare căcându-se în cârpe şi râgâind a satisfacţie după 10 ml de lapte. Un pic mai târziu, am luat bacul; tu scriai bileţele tâmpite unei colege pe care astăzi n-o mai cunoşti. Zic astăzi, când eu nu mai am decât avantajul unei mici diferenţe de vechime în muncă. Peste vreo două decenii, vom fi amândoi parte a unei epoci care, deşi dispărută, va consta în masa unui dispreţ cosmic şi medical arătat prezentului. O să trăim, deci, atât cât este necesar pentru a nu mai fi doi. Pentru a fi noi. Acelaşi.

Anunțuri