Pentru mine, dimineaţa poate să rimeze cu vina. De obicei, vina se leagă de un fund (ori de cucoană, ori de sticlă). Atunci, în funcţie de cauze, mă dor diferite organe (cap, suflet, colon etc.).

            Mai ştiu că dimineaţa merge la cafea. Nu beau cafea, însă merge acceptabil şi la nişte suc de portocale. De fapt, importantă e ţigara. (Numele său ştiinţific este ţigara dinainte, complement al ţigării de după, înrudită cu dimineaţa prin aceea că i se întâmplă să rimeze cu vina).

            Uneori, dimineaţa reprezintă locul propice unui copac. El se admiră. De pildă un tei, în cazul meu.

            Alteori, mai aproape, nici nemaiapucând să deschizi uşa ca să vezi teiul, dimineaţa oferă un şold. Curba lui trebuie învelită până după ţigară (ca să-i rămână puţin timp şi copacului).

            Ar mai fi o amintire. Amintirile se vânează cu şolduri, sticle şi copaci. Eliminaţi preventiv sticlele, dar căutaţi a rămâne la copaci. Ei pleacă rareori, nu dor niciodată şi nu mint nici când tac.

            În partea opusă amintirii, tot dimineaţa, găsim un plan. Evident inutil, însă vital. Acţiunea lui constă în a vă da încredere că şi dimineaţa următoare o să rimeze cu ceva. Probabil că n-o să rimeze, dar nu strică să credeţi. A mai rămas cu siguranţă o vină şi pentru mâine.

Anunțuri