De ce, de pildă, Locatelli? Pentru că te am atunci în braţe şi nu contează unde umbli. De fapt, n-ai ascunzişuri multe: poţi fi într-o vioară, o serpentină sau o reverenţă. De ce n-ai creşte (floare de venin) la colţul unui contrapunct? La umbra unei fandoseli, a unei cruzimi de o măsură-două, în altă lume, în cea dreaptă? N-ai cum să mă ignori atunci când eşti cristalul unui mi: doar vii la mine. Striveşte-mă-n trădări, meschinării şi lamentaţii, dar de aici nu ai să-mi scapi: sunt gama ta, sunt felul în care dor minorele, bemolii, timpul. Sunt glasul, tonul, timbrul în care minţi că “Te iubesc”.

Anunțuri