Pereţii îl aruncaseră înapoi. Lăsase cuţitul afară. Simţea răsăritul aproape, la o întindere de mână, dacă ar fi putut să întindă mâna prin piatră. Focul abia mai pâlpâia. Îşi vedea umbra estompându-se, înghiţită uşor-uşor în masa de beznă. Iar vocea (de fapt, era numai respiraţia, fiindcă nu a spus nimic) îi revenea puţin umezită, cumva rece. N-a înţeles: avea tot timpul. Dar tot, până la capăt.

Anunțuri