Dacă aş inventa o literă (un “A”, de pildă), un sunet (ca Beethoven sau ca necesitatea ploii în pervaz), o amintire (ca noi), o formă riguroasă de confuzie (ca sonetul), o coafură inumană (pentru tine), un fir de iarbă în octombrie, o listă cu tăceri, o pagină de Biblie în care Dumnezeu acceptă să fie de-adevăratelea om şi greşeşte penibil, un zar cu şapte feţe, o algă, o insectă, un ochi pierdut, o mască verde (ca zăpada), o falie (între vorbe), un ac, o pâine (goală – ca trupul tău când uiţi), o Mare – atunci ai vrea să mă ridici de unde m-ai lăsat?

Anunțuri