Da, noroc. Sau poate că nu e întâmplător… Adică, poate că nu degeaba văd: ai formă de pahar. Că nu eşti chiar de tot aici – nu prea contează: ba eşti. Am una din pozele tale şi mă uit. Ai formă de pahar. Paharul ăsta. Mă uit pe mine. Şi pe urmă eşti perversă. Acsben… absentă, zic, da’ perversă. Cică te-ai măritat. Nu, că, ştii, eu gândesc aşa, pe secvenţe. Una vine, după aia una vine iar. Ca para… ca paharele. Da, şi la fereastră e plin de îngeri. Beţi morţi, dar filosofi. Clar. Eşti perversă. Că m-aş fi măritat şi eu, dar eşti proastă, că eu nu aveam cum. Eu mă însor. Cu îngerii, fiindcă amărâţii ăia n-au sex. Aşa că pot să-mi pun paharul pe ochi, să-i văd femei. Şi, dintre alea, cum dracu’, Doamne iartă-mă, una eşti tu. Nu chelner, amice, lasă-mă, e treabă de făcut. Eu nu plec. Uite, rămân pe jos, în faţă, lângă uşă, dar mai dă-mi o carafă, că nu plec. Eu sunt bărbat: a plecat ea. O curvă. Dar n-am fost căsătoriţi. Păi cum să te căsătoreşti cu îngerii, băi, boule, că n-au sex. Bine, mă duc, adu nota şi încă două carafe. Scuză-mă, iubito, vorbeam cu boul ăsta care mă dă afară. El nu vede. Nici n-are cum, e ospătar. Să ştii că te aşpe… că te aştept… Nu-i muzică, dar o aud. Ce, tu eşti? Nu eşti. Căcat, n-are impro… nu, n-are importanţă, eu te văd. Că eşti. Măritată, să te ia dracu, te iubesc. Fiindcă n-am iubit pe nimeni. Ce să fac? Uite, iubesc şi eu aşa, la nimereală, ca prostul, pe cine cade. Hai sictir. Ce treabă am eu dacă semeni (din profil) a pahar? Am ieşit. Am un ochi vânăt. Şi? Te am şi o să te beau aşa (măritată) cum eşti. Plătesc eu. Fiindcă mi-e cumva de îngheaţă îngerii. Auzi-i cum trosnesc pe firele astea, sus. N-ai decât.  Eu mă duc să mai găsesc pe cineva, să-i dau câteva pahare. Nu meriţi. Oricum, dincolo eşti a mea. Vezi tu acasă.

Anunțuri