Atunci l-am privit. Ce-i drept, avea cam aceleaşi trăsături. Poate o căutătură mai vie, cu anumite reflexe metalice. Spre deosebire de un ilustru înaintaş, nu-mi plac în mod deosebit pateurile. Am luat însă un ceai. El bea vin. Până să-mi termin eu ceaşca, el trecuse la a doua carafă. Nu-i distingeam cuvintele, dar cei de la masă i le sorbeau. Şi n-am înţeles care a fost cauza pentru care dusese mâna la buzunar. Când m-am dezmeticit, era deja plin de sânge. Nici nu contează dacă a plătit. Eu nu am zis nimic, am întins doar încheieturile. Probabil că, în ăştia 25 de ani, îl voi mai întâlni. Cu siguranţă n-o să fiu încântat; uneori am să fiu, totuşi, mândru. Iar de regrete nu se pune problema.

Anunțuri