Doamnă, acela eram eu. Aveam de asigurat cămilele – vociferând un pic. Una din ele, ştiţi, are o perioadă grea, fiindcă a fost achiziţionată abia luna trecută şi vede uneori deşerturi. Povestea cu arlechinul era în mare măsură improvizată. Eu vă rostisem numele fără intenţie (un banal truc învăţat în pauze de la magicianul nostru cam decrepit). Aţi remarcat, probabil, că nici unul dintre cei de faţă nu a prins mişcarea. Nu trebuia decât să aleg pe cineva din public. Iar faptul că pe ţeavă era un glonţ adevărat nu priveşte pe nimeni – exceptându-ne pe noi trei: pe mine, pe dumneavoastră şi pe domnul de lângă dumneavoastră. Ficatul nu contează: era cu siguranţă un imbecil. Regret (însă) că s-a tăvălit chiar atât până să accepte că nu mai respiră. Expediaţi-mi nota de plată de la curăţătorie, purtaţi o rochie într-adevăr excepţională.

Anunțuri