În aprilie 2004, a scris: “Lumea se potriveşte uneori cu sine”. (S-a presupus că era vorba despre o combinaţie de ploaie cu Bach). În 2007, a mai scris un blestem şi o rugăciune. Prin 2009, după ce fusese grav bolnav, şi-a băut minţile într-o seară. Imediat apoi, în ianuarie 2010, a schiţat un fel de odă globurilor din brad şi singurătăţii. Era zăpadă şi a gustat un whisky. Multă vreme, nu s-a mai arătat. Vechii prieteni auziseră că nu ieşea decât la piaţă şi că în rest gătea claustrat în bucătărie. Mai târziu, a trimis un bilet pe care notase câteva gânduri incoerente relative la un şarpe cu ochii negri-verzui. Prin 2012, a fost văzut ieşind (la 3 dimineaţa) dintr-o vilă. În toamna aceluiaşi an – din culisele unui teatru. Nu a mai apărut niciodată. Unii spun că, intrând în camera lui, vecinii au găsit un obiect indescriptibil, închis la culoare. Alţii, probabil nepăsători la contradicţie, afirmă că, de fapt, cadavrul era întins lângă o foaie cu o reţetă culinară obişnuită. Avusese timp să-şi stingă ţigara în scrumieră (de la jumătate) şi părea că surâde cu indiferenţă.

Anunțuri