Am intrat în bibliotecă pe la ora 12. Clădirea, nouă, m-a stingherit puţin: vremea de afară umpluse oraşul de noroaie, paşii mei depunând urme vinovate pe marmură. Încăperile semănau mult unele cu altele. O doamnă care izbutea paradoxala conjuncţie dintre plictiseală şi severitate m-a lăsat în faţa unei uşi. Am căutat o istorie a stomatologiei: voiam să mă lămuresc, pentru ediţia următoare a festivalului “Respir Shakespeare”, cum putea să arate zâmbetul Ofeliei sau al Julietei. Exceptând  una sau două note vag utile, nu am avut abilitatea de a obţine mare lucru. Învins, pe la ora 18, m-am pomenit în braţe cu o blondă însângerată. Mi-a cerut o batistă pe care apoi şi-a înroşit-o la gură. Pe hol nu era nimeni, dar am văzut urme de paşi cu noroi peste tot. Am fugit, n-am întâlnit-o pe doamna severă şi plictisită, i-am mulţumit lui Dumnezeu (fără convingere, dar cu o anume satisfacţie) şi am avut noroc să prind un autobuz aproape imediat.

Anunțuri