Iartă-mă. Ţi se întâmplă uneori (ştiu) să gândeşti altfel. Există culori, există nuanţe inconsecvente. Noaptea, citind, ai impresia că mâna care ţine cartea îţi face o favoare. Că ar putea să renunţe, că ar putea să-ţi pipăie faţa ori să nu mişte nicicum. Iar pe la prânz, lumina e cunoscută, nu-i de aici, de parcă ar fi citată, scoasă dintr-un context şi apoi înşurubată în altul. Iartă-mă dacă nu-ţi dai seama cine a cunoscut-o. Nu eu am vrut să fiu aici, în umbră, văzându-te cum trăieşti viaţa mea.