Dragan era mic şi îndesat, Hans era înalt şi tăcut. Îi unea paradoxul că primul nu era sârb, iar al doilea nu era german. S-au cunoscut în 1970. Dragan l-a urmat pe Hans fără măcar să-l întrebe ce căuta. În 1973 se găseau la Trieste. În 1978, au privit Campionatul Mondial de fotbal (din Argentina) pe terasa unei cârciumi belgiene. Se pare că nu dintr-un capriciu se aflau, prin toamna lui 1983, în Bucureşti. Locuiau într-un bloc relativ nou. La 4 dimineaţa, Dragan a intrat în camera lui Hans. L-a chemat în sala de baie şi a deschis fereastra, care dădea într-o curte interioară. Se auzeau nişte urlete: o femeie. Se auzeau şi alte două voci: a unui bărbat care îi striga să tacă şi a unui copil care spunea: “Bunico, nu-ţi mai fie frică!, bunico, nu-ţi mai fie frică!”. Nu se ştie cum a stabilit ancheta că Dragan izbucnise în plâns. Vecinii susţineau că în acel apartament nu exista nici un copil. Bătrâna şi fiul ei, a doua zi, erau cum nu se poate mai liniştiţi. Hans dispăruse. A fost găsit, la 17 februarie 1984, în Bulgaria. Se spânzurase de un leagăn sau de un copac. La ospiciu, Dragan, acum în vârstă de 71 de ani, împleteşte cu îndemânare coşuri de răchită. Uneori, îl trezeşte un coşmar în care vede pe cineva râzând scurt. Acelaşi râs. De fiecare dată.                       

Anunțuri