Lucram (pe terminate) la Retorica imposturii. Voiam să fie ceva de felul  Retoricii declaraţiei de dragoste sau al Retoricii adulterului: mai în serios, mai în glumă. Condeiul, însă, m-a furat; am ajuns la un nou exces. Prietenii mi-au reproşat uneori că limbajul îmi terorizează cititorii. Eu sunt foarte sensibil la sfaturile prietenilor mei. În consecinţă, am căutat să echilibrez puţin textul adăugând la final o scurtă naraţiune ilustrativă. Am fost înspăimântat observând că-l plagiasem (prost) pe Borges, rescriind povestirea Mortul. Mi-am imaginat o apărare – în faţa unui tribunal moral, fictiv şi sever – şi m-am îngrozit şi mai tare: plagiam acum (şi mai prost) Pierre Menard, autorul lui Quijote. M-am gândit să anulez tot, să-i dau o palmă impostorului care îmi inspirase tema şi să fumez o ţigară. Finalmente, n-am reţinut decât ultimul punct. Sper ca Retorica imposturii să apară în cursul anului. Fără naraţiune.                 

 

Anunțuri