L-a minţit încă o dată – fără cuvinte. Asupra sfârşitului se înşelaseră amândoi. Liniştea plana peste margini. A respirat. Un ocean de burete înghiţise lumina şi fierul din vene îl încolăcea. Vedea cum minte, îi amorţea timpul din ochi. Sărutul i s-a prelins pe cer. Nu mai conta, viermii cu aripi se înecau în memorie, în pietrele ude, şi îl purtau aşa, cu faţa întoarsă. Cât o iubise. Ultima dată, ca minciuna.