Rareori oferă ploaia o bună ocazie pentru gânduri sau imagini originale. Între Noe şi Londra (cu detectivii săi), între lacrimile pe care Cerul – din motive neclare până la evidenţă – nu omite a le vărsa pentru absenţa iubitei şi – respectiv – mântuirea beduinilor, puţine locuri nu au devenit comune. O falsă ciudăţenie rezidă în frecvenţa umorilor contrare. Disperarea, îm optica regizorilor de film talentaţi şi obtuzi, necesită, pe lângă aversă, un pic de noroi. Ceaţa reprezintă ingredientul esenţial pentru fantome şi însingurare. Optimiştii vor adăuga o mlădiţă învingând ariditatea morţii. Din toată această plictiseală, Antinoghen T. a găsit eficient să aleagă o semnătură cu degetul pe o vitrină aburită. Misterul face că, eternă, literatura se grăbeşte acolo unde viaţa, limitată, îşi îngăduie numeroase detalii. Nu ştim nimic despre ce s-a întâmplat cu Antinoghen T. în cele 15 minute imediat următoare. Însă ştim că, revenit lângă vitrină, a realizat efectul anamorfotic prilejuit. În mintea lui, semnătura constituia expresia grafică a sunetelor alcătuindu-i numele. Pe geam, putea citi numele celui care semnează doar acest text. (O clipă, a fost tentat să atribuie modificarea unui capriciu al picăturilor de ploaie. Tertip fără şanse, deoarece inspiraţia meteorologică, după cum s-a văzut, conduce de obicei la repetiţii mecanice).

Anunțuri