Dacă personajul de astăzi ar fi ţinut, în adolescenţă, un jurnal intim, Edmondo de Amicis ar fi părut un soi de Lovecraft. Zile înnegurate, minuţioasa ferocitate a intoleranţei. Colegii îl batjocoreau, vecinii îl ocoleau, ba chiar şi părinţii îl considerau anormal. Toate acestea fiindcă îndrăznise a nu fi aidoma lor.

            Când a murit Ahile, s-a retras, devastat, în calmul unei Organizaţii non-guvernamentale. Voia să lucreze pentru ca suferinţa lui să nu mai lovească pe nimeni altcineva. Când a intrat în Parlament, nu a procedat ca numeroşi doritori de glorie, abandonându-şi crezul pentru satisfacerea unor interese meschine. A luptat mai departe. O editură de mare succes (al cărei nume va fi, cu prudenţă, omis) i-a publicat, recent, volumul intitulat Pentru Ahile (sau: Dreptul la dragoste, dreptul la diferenţă). Ahile era dalmaţian.

Anunțuri