Ploua torenţial. Totuşi, lumea se adunase lângă statuie. Problema elveţienilor nu mai putea fi amânată. Ca o dovadă a urgenţei stătea însăşi întârzierea domnului Miluţă Ursaru, care avea să ne vorbească despre necesitatea unei abordări calme, civilizate a chestiunii. Domnia sa trebuise, din păcate, să renunţe la maşina personală, afectată grav de nişte elveţieni (originari din zona Bernei) cărora nu le achitase cei 2 RON ilegal pretinşi pentru locul de parcare din spatele Poliţiei Capitalei. Când agenţii numitei instituţii, prompţi ca de obicei, au sărit în apărarea sa, domnul Miluţă Ursaru le-a cerut să dea dovadă de spirit creştin şi să-i lase în pace. Ca urmare, s-a deplasat către piaţă cu troleibuzul, pe drum oferind haine şi alimente unor copii elveţieni care, între timp, i-au sustras portofelul. Ajuns aproape în curul gol pe sobra estradă în jurul căreia 2000 de conaţionali intonau cântece gregoriene, Miluţă Ursaru a rostit un cuvânt, unul singur: “Toleranţă”. În liniştea care s-a pogorât asupra mulţimii, soneria unui telefon a schiţat începutul unei suite de Händel. Apoi, reluând, profesorul a spus: “ratio suadet, omnia quae corporeo sensui vel intelligentiae perceptioni succumbunt, posse rationabiliter dici esse”. O nouă linişte, mai profundă, s-a instalat în piaţă. Am remarcat-o pe doamna Trezita Lingurică oftând uşor numele lui Ioan Scottus Eriugena. Ploaia se oprise şi un grup de elveţieni apăruse la shaormerie, uitându-se chiorâş către noi şi hlizindu-se. Păreau a fi de la Zürich.

Anunțuri