Personajul era neimportant. Îl interesau călătoria şi un parfum. O naştere uitată funcţiona ca pretext. Urma un amalgam de mituri şi eficienţă. Diverse lighioane puţin credibile, fişe cu tabele. Un soi de meniu variabil înnoda fericit construcţia. Nu apăreau multe lupte, însă le câştiga. Prinţesele (inevitabile) figurau mai degrabă un şir de repetiţii – reuşite sau nu – ale uneia singure. Aveau loc întâmplări utile ori plictisitoare. Confunda liniştit acţiunea cu eufonia şi realitatea cu epitetul. Coerenţa eşua în redundanţă, alcoolul în har. O noapte încerca să adune totul. Un foc de armă eliminat evita pericolul banalităţii pentru capitolul 12. În ultimul paragraf, ajungem la prezent. O uşă deschisă trădează fuga unei umbre şi amintirile devin străine. I-au mai rămas câteva rânduri. Le citeşte fără să afle nimic. „Impostorul se găsea deja într-o altă poveste, în rolul de acum adevărat al eroului”.

Anunțuri