Până după adolescenţă, am fost vecin cu profesorul Mihail Guboglu. Istoric eminent, om din alt ev, ne saluta zâmbindu-ne fermecător şi tăcut. Soţia domniei sale, puţin mai volubilă, de câte ori se întâmpla să urcăm laolaltă în ascensor, mă întreba ce mare compozitor german purtase acelaşi prenume ca mine. Idiot, îi răspundeam că Bach. Mai târziu, când abia de mai cobora la cutia de scrisori, mi-am înţeles involuntara cruzime. De atunci, la întrebarea despre Sebastian, am răspuns, cu încăpăţânare, Beethoven. Doamna Guboglu era văduvă de câţiva ani când s-a stins, luând cu sine ceva dintr-un parfum astăzi aproape de negăsit.

Anunțuri