Un viitor nepronunţat. Acele seri din ochi, numai tăcere zgomotoasă în teatrul ieftin al celorlalţi. Pentru ce ne-am uitat? Pentru ce ne-ai otrăvit aşteptările şi a trebuit să înşel totul în preajmă cu amintirea ta? Crezi că se poate merge până la capăt hrănind minciuna doar din eufonie? De ce a trebuit să te sărut pe buze de străine? Ai o formulă? Un elixir? Ni te redai (mie şi ţie) – cum ne-ai promis fugind de noi? De ce-ţi pui teama sub viciul unei realităţi închise? De ce atâta grabă să umpli cu pământ şi sânge unde ne rămăsese puţin aer? O veste proastă: nu sunt nici Zeus, nici Faust! Nu am putere asupra anilor! Sunt mai nimic – la picioarele tale – vis invers – către mai complicate negăsiri. Cum să te fac să fim – cât Marea, teiul încă ne sunt a vină?

Anunțuri