Am ajuns acasă în jur de ora 1:34 AM. Afară erau 2 grade, prost gust de ianuarie, mi-am spus. O alarmă ţiuia din parcare şi un cîine, corcitură de saint-bernard cu tigru maidanez o asculta atent şi încerca să o îngîne în momentele de linişte. Mai aveam jumătate de ţigară în pachet, pe care o stinsesem înainte să intru la film, acum aerul şi saint-bernard-ul corcit îmi sugerau să o aprind. La etajul 10 al turnului din faţa blocului meu, într-un balcon cu un moş crăciun agăţat de scurgere, a apărut o gospodină cu unghii false lungi care a deşertat o budană cu varză stricată pe mercedes-ul care ţiuia. Evident, fără efect. Cu coada ochiului am văzut că în camera mea, în faţa căreia fumam, s-a aprins lumina. M-am întors mirat, ştiind că nu era nimeni acasă.  În cameră intrasem eu cu trei săgeţi de darts pe care nu le-am aruncat în ţintă. Eram palid şi mă ustura puţin gîtul. Lumina în cameră s-a închis brusc, la fel în tot cartierul – penele de curent, precum şi cele de fazan, sunt foarte dese în cartierul meu. Alarma s-a oprit, participînd şi ea la pană. Trebuia să intru în casă, mi se făcuse frig şi nici nu mai aveam ţigări. Cînd am deschis uşa, în casă era beznă şi pustiu.

            Era în jur de 1:40 AM cînd am intrat în cameră, puţin răcit şi obosit, cu gîndul de a juca darts. Am luat săgeţile, dar o alarmă enervantă m-a deconcentrat şi am renunţat. Avusesem una dintre acele zile în care nimic, de dimineata pînă seara, nu poate şi nu vrea să funcţioneze. În aceeaşi logică, obişnuita pană de curent s-a înfiinţat şi mi-a grăbit hotărîrea de a mă băga în pat, evident după ce voi fi aprins o lumînare. Cîtă energie pierdută de pomană, de aia cade lumina, raţiuni de economie universală, mi-am spus în timp ce tremuram în aşternutul rece. Lumina pîlpîia slab, nici vorbă să revină curentul într-un timp acceptabil. M-am întins şi am aşteptat un gînd, o idee cît de cît cu care să pot adormi în lipsa vreunei cărţi sau vreunui film. Am început să urmăresc conştiincios umbrele fluide proiectate pe ziduri, niciodată la fel. Încet-încet adormeam şi un vis timid părea a surveni cînd, fără să aştept pe cineva şi singur în casă, am auzit nişte paşi pe casa scărilor opriţi în faţa apartamentului meu şi nişte chei răsucite în uşă. M-am dat jos din pat şi am ajuns în faţa uşii care tocmai se deschidea. Nu era nimeni.

            Luni, în jur de ora 1:45 AM, pe durata unei pene de curent, uşa unui apartament de la un parter din cartierul Vitan s-a deschis. Nimeni nu a observat evenimentul şi nimeni nu s-a mirat, chiar dacă de nicio parte a ei nu era nimeni.

(de Alexandru Bejinariu)