Dimineaţă, între o gură de cafea şi un fum abraziv de ţigară, am găsit în cutia poştală o scrisoare care mă anunţa că am murit acum o zi. Prima dată, m-am gîndit că e vorba de o confuzie şi am verificat cu minuţiozitate toate datele din scrisoare. Se pare că înţelesesem corect. Atunci, în ciuda covîrşitoarei evidenţe, m-am întors către mine: stăteam în picioare, în pijama, pe hol, cu capul între umeri, zgribulit de frig şi mă ustura gîtul de la fumul tutunului Drum. Deşi nu eram pe cel mai bun drum eram, desigur, cum se spune îndeobşte în astfel de situaţii, viu. O glumă nu putea fi, întrucît nu îl cunoscusem, în timpul vieţii mele (incert acum, iată!) pe medicul legist C.L., de la Mina Minovici. Unde mai pui că scrisoarea era oficială.

            Mi-am adus aminte de cineva care îmi spusese cîndva că, în fapt, comunicarea este o iluzie, o aparenţă fiindcă niciodată ea nu oferă ceva realmente nou. Căci dacă ar conţine ceva complet nou, pe care să nu-l fi cunoscut deja, atunci cum aş putea înţelege mesajul? Pare simplu şi destul de clar, pot să înţeleg că ştiu la cine trimite numele meu (de cele mai multe ori, beţiile se exclud) şi ce înseamnă că a murit cineva, dar a primi mesajul cum că eu sunt cel care a întreprins această proprie şi de nedepăşit acţiune, a muri adică, îmi aduce cu siguranţă o noutate.

            Mirat şi imaterial, am încercat să mă întorc în casă unde mi se răcea cafeaua şi mi se fuma ţigara. Mirarea şi imaterialitatea specifică morţilor nu m-au ţinut decît pînă la uşă, în care m-am izbit destul de rău fără să-mi dau seama că era încuiată pe interior. Restul zilei mi l-am dedicat cu abnegaţie încercării de a intra în propria-mi casă.

            Într-o pauză, pe cînd stam descumpănit pe scări, cu lacrimi în ochi, albastru de la frig şi cu un certificat de deces proaspăt în mînă, am atras mila vecinului de la patru care, în timp ce încerca cu eforturi demne de un gimnast să mă depăşească în timp ce căra cele cinci sacoşe, mi-a trasmis sincere condoleanţe.

(de Alexandru Bejinariu)

Anunțuri