Undeva la orizont tuna. Înserare. Aripa era ruptă şi o aşchie de metal ţîşnea deasupra roţii sparte. În mod cert avea pană, dar nu asta era cauza. C s-a aplecat să verifice pagubele, groapa fusese adîncă şi luată din plin: Trosc! Dum-dum-dum-dum – dum – dum – dum – dum – dum – duurrm. O zguduitură pe cinste “fir-ar a dracu” – în urechea mea stîngă şi viraj brusc la dreapta.  Abia cînd am coborît mi-am dat sema că D îşi vărsase exemplar berea, de pe bancheta din spate, pe tricoul meu. Era a… 5-6? Cîte? ‘Şi mă-ntlebi oi?’ Cretin! Nu-i părea foarte rău, era vesel şi amuzat de şi în fapt.

Şutul beţiv a venit fără anunţ drept în curu’ fraierului de C care se chircea lîngă roata îndoită. D s-a dezechilibrat, bere pe jos. Aşchia – ochiul stîng al lui C (încă o pană? Pe ăsta cum îl mai umflăm – ba nu! Nu e de rîs! Auch – augen!).

C a rămas nemişcat cîteva secunde cu tîmpla înfiptă în aripă. O combinaţie alb-roşiatică se precipita în barba nerasă. C s-a ridicat, nu avea nicio expresie, D se icnea să ajungă pe marginea drumului – mai înţelegea şi el cîte ceva. E rău mă, cum îi spun? Încă nu simte, şocul… Ne privea ciclopic pe mine şi pe D, pe rînd. Nu înţelegea, nimeni nu-i putea spune, clar ameţea. O mînă din interior căscă şi mai tare orbita aproape golită, naştere oculară, aproape o cezariană. C. tremura. Prea mult, umorile care îmbăiau mîna întinsă. Picura. Stă să plouă. Cineva ieşea… Cine va ieşi? Mi-am întors capul în beznă. O prezenţă mult prea familiară lîngă mine, din senin… din cristalin. Eu? Da, eu în carne şi oase lîngă mine, eu văzut de ochiul drept al lui C. Mă imita(m) perfect.

Încă o mînă. De data asta C era întors spre D. 2D, imediat 3D, mă fulgeră siderat, alb-sidefiu, brusc cenuşiu – eu, eu, acum… alt eu. “Eu este altul din ochiul stîng născut prin incest cu dreptul…”

Încă o mînă. Încă un idiot cu berea în mînă: 4D. 5EU 5D 6D – Dumnezeule! ‘C închide ochii’, ce idiot, ‘închide ochiul! Ba nu!’ Prea tîrziu 2C, 3C, 4C, clipeşte! Nu vom mai avea loc nici într-un autocar!  Încă un D – alb-negru, văzut cu coada ochiului. Încă un Eu, văzut între două clipiri, şters, bîzîind frenetic (va supravieţui?). Mişcări septuple, un cor de voci şi vaiete, pe toţi îi durea rana. 2C (se) gestează, la fel 3C, 4C – să nu mai închidă ochii! Multiplicarea era exponenţială, de mult nu mai aveam loc toţi în maşină, avortul era exclus – noi şi imaginile, vizibilitate maximă, în curînd internaţională, trafic blocat, claxoane, nervi, se înnopta. Era singura scăpare – bezna şi C… inconştient, un C care nu ştie de el, care nu va mai naşte încă un C, care să nască încă un C, care să nască încă un C et C. Dar mi-e prieten, e groaznic, mă multiplică, ce ticălos!… un cric lîngă roată, cîteva picături de sînge deja îl brodau, un C fără conştiinţă…

(de Alexandru Bejinariu)

________________________________________________________________________________________

Detalii aici.

Anunțuri