Iar el se rugă din nou Domnului să o descurajeze. Domnul Dumnezeu îi ascultă vorba, aşa că ea fu

plouată, zvântată şi ropotită,

trăsnită, fulgerată şi potopită,

cutremurată, înecată şi dezintegrată,

arsă, topită şi pârjolită,

dar se ridică şi îşi continuă drumul.

Văzând că nimic nu o abate, el îi ceru – a câta oară? – Prea Înaltului s-o oprească. Cel Milostiv se îndură şi de această dată, aşa că ea fu

calculată, măsurată şi contabilizată,

dusă, redusă şi supusă,

exclusă, inclusă şi suspusă,

marginalizată, teoretizată şi demonetizată,

croită, turtită şi năclăită,

dar se ridică şi de această dată şi îşi reluă mersul.

Înnegurat, el îşi spori aleanul, implorându-l pe Cel Veşnic să-i pună piedici încă şi mai cumplite. Atoateîndurătorul îi ascultă ruga, aşa că ea fu

gonflată, inflată şi răsuflată,

deshidratată, masificată şi osificată,

izolată, gonită şi exilată,

masată, ofticată şi dedublată,

perfecţionată, pigmentată şi tranzitată,

prosternată, adulată şi pilotată,

            dar ea se săltă din nou pe picioare şi reveni pe cărare.

            Văzându-i iar silueta neabătută, el puse toată forţa cuvântului şi a inimii sale într-o rugă încă şi mai mistuitoare. Ziditorul îi ascultă şi acum vorba, aşa că ea fu

pilduită, sedimentată şi selectată,

zdruncinată, clătinată şi răsturnată,

oţelită, metahirisită şi aplatizată,

obidită, necăjită, tormentată,

cicălită, iritată, subminată,

oropsită, apostrofată, aruncată,

batjocorită, necinstită şi înjosită,

            dar se trase în sus şi porni iarăşi pe calea ce-o alese.

            Cu sufletul ars, el îl imploră pe Stăpânul Lumii să-i pună stavilă nemiloasă. Îndurătorul primi şi această rugăminte, aşa că ea fu

bruftuluită, îmbrobodită şi păcălită,

minţită, înşelată şi îmbrâncită,

reprimată, supranumită şi surchidită,

presată, obligată şi forţată,

spartă, ruptă şi-ndoită,

sorbită, înghiţită şi inhalată,

vomitată, secretată şi scuipată,

hipertrofiată, încordată şi-ncleştată,

            dar şi de această dată se puse pe picioare şi reveni la drum.

Îngrozit, el îşi ridică iarăşi ochii şi glasul spre cer, rugându-l pe Dumnezeu s-o oprească. Prea Sfântul îi ascultă şi de această dată dorinţa, aşa că ea fu

sufocată, asfixiată şi strangulată,

sugrumată, spânzurată şi înnăbuşită,

bătută, schingiuită şi lovită,

torturată, schilodită şi dezmembrată,

malnutrită, înfometată şi-nsetată,

omorâtă, asasinată şi desfigurată,

orbită, asurzită şi ecartelată,

lapidată, răstignită şi răzuită,

ciopârţită, hăcuită şi înjunghiată,

dar se ridică iar şi îşi urmă calea.

Înnebunit, el îşi înteţi ruga, sporind-o cu cele din urmă lacrimi şi promisiuni, cerându-i Prea Înaltului să-i pună orice stavilă în cale. Prea Înţeleptul primi la inima Sa şi această vrere, aşa că ea fu

străpunsă, înfiptă şi terfelită,

stoarsă, mulsă şi smulsă,

înghesuită, strivită, aplatizată,

eviscerată, estropiată şi emasculată[1],

histerectomată, decapitată şi trepanată,

infectată, contaminată şi virusată,

înveninată, otrăvită şi intoxicată,

pironită, biciuită şi flagelată,

segmentată, fărâmiţată şi atomizată,

secţionată, jupuită şi dezosată,

zdrobită, pisată şi zdrenţuită,

atrofiată, metastaziată şi malignizată,

aneantizată, nimicită şi desfiinţată,

            dar ea tot nu se lăsă dusă dincolo de calea ce-şi alese şi îşi continuă drumul, mai ales că acum îl vedea şi ea limpede, aşteptând-o la capăt.

(Ana-Maria Datcu)


[1] Cu atât mai cumplit!