Spectacolele unuia dintre cei mai importanţi regizori din ultimii ani reprezintă întotdeauna un eveniment. Cel care şi-a avut premiera aseară la cel mai prolific dintre teatrele noastre nu a făcut excepţie de la această regulă.

            Viziunea lesne identificabilă în filigranul scriiturii scenice a uimit iarăşi publicul prin subtila mixare a elementelor de profundă meditaţie cu momentele de acţiune pură, introvertă, care totuşi nu eclipsează valenţele metafizice ale textului. În palimpsestul pe care îl prilejuieşte (conform originalului) actul al doilea, am putut citi totodată fervoarea tinereţii, disperarea confruntării cu Universul – ipostaziat conform celor mai adânci sonde spectaculare şi maniere de a transpune duplicitatea sensului în eleganţa lejer barocă a mişcării – , precum şi inegalabila scenă a provocării ce fracturează practic destinul personajelor, dar şi gândirea lor, precum şi poziţia lor socială şi a altora.

            Această aşezare în pagină a fost exemplar servită de scenografie, care mi-a plăcut mult.

            Costumele nu au fost doar deosebit de inspirat alese pentru a sublinia caracterul aparte al modului de a interpreta modul situării spaţio-temporale caracteristic autorilor din această clasă, dar, pe alocuri, au sfârşit prin a friza pur şi simplu creaţia vestimentară de vârf, dar şi evidenţa, ca de pildă hainele personajului secundar, care apărea mereu prin stânga, de unde mi-a provocat un adevărat şoc de ordin plastic.

            În fine, un cuvânt special trebuie rezervat pentru excepţionala prestaţie a actorilor, care emoţionează, astfel încât la final eram cu ochii plini de lacrimi, deşi nu am fi putut afirma dacă erau de râs ori de plâns. Ori de bucurie estetică. Oricum ar fi fost, trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi să recunoaştem că teatrul MARE îşi găseşte încă resursele de a fi cu adevărat MARE. Mergeţi şi vizionaţi acest spectacol, precum şi altele, nu mai puţin numeroase. Merită.