Poate fi tâmplar sau faianţar, însă de cele mai multe ori este instalator. Deosebirea faţă de tâmplar constă în aceea că trusa lui de scule nu posedă acel aer cumva ecologic pe care îl garantează rumeguşul, dar conţine obiecte ce par imaginate de H. R. Giger. În plus: inele de cauciuc, o pagină de ziar uleioasă, o mână de păpuşă, precum şi nişte piese metalice proiectate în spaţii Riemann. Are un fiu plecat cu bursă la Londra (Germania, de altfel, nefiind complet exclusă). Prezintă particularitatea că vine cu cel puţin trei zile şi două ore mai târziu decât a promis (fiindcă are un unchi la ţară şi l-a ajutat ieri cu maşina la pere). Nu rareori, ne găseşte specializaţi în cântece de gondolier, plutind între bufet şi bibliotecă. Ne dă sfaturi cum să evităm procesul cu vecinul de jos, căruia n-o să-i plătim zugrăveala după inundaţie.