Am auzit primele tunete ale anului. Au fost câteva, patru-cinci, dar nu a căzut nici o picătură de ploaie. Acum, pomii stau nemişcaţi, oraşul este ca o fiară adormită. Fumez la geam, privind uneori culoarea paharului de whisky. Numai o zi, chiar dacă simţurile îmi refuză orice scăpare, atât a mai rămas. Ori, poate… 14 aprilie 2013. Nu, imposibil să mă înşel. Peste placa de oţel a cerului, aşezată în locul tunetelor de mai devreme, aud un alt vuiet. Nu-l depistez în frunzele înmărmurite, nici în lătratul unui câine, departe. Mi se pare un huruit lăuntric al iminenţei, un vis ori un simptom al timpului. Paradoxal. Aici, în legendara linişte a Bucureştilor, în calmul patriarhal ce locuieşte bulevardele pustii, în aerul curat al cartierelor cu oameni rari şi tăcuţi precum nişte fantasme benigne, mă copleşeşte – ca un val gigantic – sau, poate, ca moleşeala iresponsabilă dinaintea marilor bătălii – ferocele tumult al Timişoarei, al acelui monstru tentacular populat de maşinării bestiale parcate anapoda şi conduse de fiinţe obişnuite să respire agresivitate combinată cu monoxid de carbon, al acelui mecanism perfect reglat în fiecare disfuncţie alcătuindu-i existenţa. Las paharul pe masă. Ori – poate – masa pe pahar. Mi-e limpede că, în toate acestea, s-a furişat ceva. Mă întorc în infern. Dar nu pentru multă vreme.

            Continuarea la Raiffeisen Bank,

Cod IBAN: RO06RZBR0000060014988531