Aveam un coleg (prin liceu) care, în loc de “Manca-v-ar nenea”, spunea “Mâna-v-ar ninja”. L-am considerat imbecil. Până zilele trecute.

            Până zilele trecute, când am înţeles – niciodată nu e prea târziu – ce înseamnă o mapă cu documente pentru sponsori. Ea trebuie să fie, în linii mari, pătrată, însă cele dreptunghiulare sunt, uneori, de un real succes. Pielea în care se leagă este în genere din plastic, dar poate fi şi de carton. (Sau, dacă n-am citit eu bine, de carbon).

            Ceea ce rămâne de făcut este să implementezi, apoi să derulezi, debutezi (atenţie: un tranzitiv: să debutezi pe cineva!), trebuie să ai viitorul în faţă (chiar dacă tocmai precizezi în CV că ai mai făcut asta, până acum, de vreo 6000 de ori), să te fi bucurat de un succes inedit, complet neaşteptat (astfel încât să fie limpede că, iniţial, te-ai ocupat de chestie la plesneală, neaşteptându-te să ai succes).

Combinaţiile sunt permise: poţi avea şi o vastă experienţă inedită, poţi debuta un pensionar de perspectivă, poţi avea un CV de 150 de pagini care să ateste că te-ai născut ieri şi că, ieşind din pântecele mamei, ai cerut un volum din opera lui Hegel (în germană, dar tradus, desigur – astfel încât să priceapă şi P.R.-ul , care gândeşte mai curând american-english gen).

            A se evita pe cât posibil autobuzele şi formulele tip “Mama-i moartă şi bolnavă şi m-a părăsit după aia”, că este concurenţă şi iese cu trosneală!

            Pe scurt, apreciindu-l astăzi pe vechiul meu coleg, mă las de mape şi cânt aşa:

           – Bă, mâna-v-ar ninja!, bun “Respir Shakespeare”?! Ok, atunci:

Asociaţia culturală “HESTUGMA”:

(Raiffeisen)

Cod IBAN: RO06RZBR0000060014988531