Dacă ai avea o mutră fixă, am fi, la o adică, asemănători. Aş privi cu pleoapele tale şi am avea (poate) aceeaşi pereche de cearcăne. După care tu ai rămâne femeie, în timp ce eu aş rămâne la fel de vechi. Tu ai avea o clipă între noi, dar eu aş fi golul care s-o umple. În fine, aş fi trist, aproape la fel ca şi acum.

            O şansă: n-ai o mutră fixă. Dar te iubesc de parc-ai fi nebună. Te vreau de oboseală (aşa cum ţi-e rău sau cum ţi-e greu de parcă aş fi plumb). Te chem de parcă n-ai fi lângă absenţa mea. N-ai cum să scapi. În cele din urmă, voi publica totul, ca să nu se mai creadă că divaghez atunci când spun că habar n-ai cine suntem (eu şi cu tine). Dar nu se va schimba nimic.