Mă observ în oglindă peste bagajele familiei din faţă. El studiază o hartă, ea mănâncă (şi nu ştie cât să se bucure de acest hamburger istoric), iar fetiţele se ciondănesc pe un joc. Mă uit la ceas. Îmi aduc aminte că tocmai văzusem ce mutră am. Sunt obosit –  în ciuda exactităţii bărbieritului. Aseară, îmi venea să râd gândindu-mă la ritualul cvasi-monden al următoarei dimineţi. Adică al acesteia. O voce amabilă anunţă cursa următoare. Câteva minute. Aş fi putut să fiu murdar – în fine: fără constrângeri, fără obsesia imaginii, fără nimic. Un moment, îmi zboară mintea la ea. Probabil că-şi bea cafeaua, că se miră: încă nu i-am trimis obişnuitul mesaj în care să-i spun c-o vreau.  “Obişnuinţă”… De câte ori m-a luat în seamă? Va fi o zi ca toate celelalte, cu discuţii în pauza de masă, cu zâmbetele false către colegi, cu troleibuzul înapoi. Dar mâine?… Sunt liber, liber! O doamnă citeşte. Pălărie şi mină satisfăcută. În mod normal, mi-ar fi venit să vomit. Aşa, doar o privesc. Îşi mişcă buza de jos literă cu literă, dând impresia că suge rujul de pe cea de sus. Îmi închipui esofagul, intestinele pline de pasta colorată… Pe fereastră, văd o pasăre. Mă gândesc la diferenţă, la istoria filosofiei, la un trecut oarecare. Se aude muzică (un radio). Mă uit la ceas. Îmi aduc aminte că tocmai văzusem ce mutră am. NU e a mea. Doar idioţii cred asta. Iar mie – decât idioţii – mi-e mai prieten Platon. Cine ştie unde-l voi întâlni. Mai sunt 16 secunde. Văd un cal, una dintre fetiţe îşi caută batistele, apar vulturi, centauri, oceane, gânduri, Pif Gadget, o seară nemeritată, faguri, doi câini, o plajă, cărţi, Glenn Gould, o ţigară şi infinitul. Sârma din rucsac va rezolva totul. Buzele babei, centaurii pulverizaţi, Glenn lângă Platon, gânduri corupte, plaja în fire, fetiţele amestecate cu fagurii, ţigara stinsă. Nu se va şti pentru ce…, 8, 7, 6, 5 (la revedere, iubito!), şi… 4 – şi 3 (sunt incă de faţă), 2 (profită, hai!, sună-mă!…), 1 (sunt un erou!)… ze…